Un mod de a trece pe lîngă. Poveste

Ţi-am lăsat umbrela mea. Ai promis că o vei folosi atunci când vei simţi căs unt aproape, indiferent că plouă,
sursa: www.conseilsdemilie.com 
ninge sau te arde soarele. Ai promis cu inima, ai promis cu trupul şi cu sufletul. Frica ta e mai mare decît raţiunea, decît dragostea sau decît orice altceva. Tu ştii ce-i dragostea, pentru că eu nu ştiu. Nu mai ştiu. Nici tu nu ştii. Ai fost la începutul aflării ei, dar te-ai oprit. Da, ştiu că te sperie, e şi normal. Tot ce e nou, sperie. Mai ales dacă nu eşti obişnuit. Nu ai vrut o altă obişnuinţă, ai lăsat-o pe a ta, cea veche. Îţi e comod aşa. Te înţelege toată lumea, mai puţin tu. E bine acolo, e cald, frumos, e absolut necesar şi normal să rămâi.

Aminteşte-ţi doar de gustul cafelei aceleia. De gustul dimineaţii ăleia, de pământul rece şi sincer de sub picioare. E mai bine să fie unul mincinos? Da, ştiu te cred şi aici.

Aruncă umbrela, cheamă ploaia, tornada, ce vrei tu. Am trecut pe lîngă, dar umbrela a stat închisă. E primul semn că nu mai suntem apropiaţi, oricît de mult am crede altceva.

Prietenia, spun înţelepţii, se poate întrema, se poate face şi mai puternică, fără nicio interacţiune între cei doi. Eu nu cred. Încă.

Comentarii