Un Eminescu pentru fiecare

Eram mică de tot cînd am auzit asta la postul național de televiziune, acasă. Era tot o zi de 15 ianuarie. Atunci mi-am spus că Eminescu nu trebuie să fie o obligație la școală, ci o plăcere acasă, după ore.

Mi-am spus că am să ajung la Iași și am să cotrobăi la biblioteci ca să găsesc ceea ce nu am citit. Acum îi citesc publicistica și opera politică.
Și, da, Eminescu îmi intră abia acum în suflet.

L-ați clișeizat pe Eminescu. Să vă fie rușine. Nu i-am citit toată opera. Nu i-am citit toată proza, nici măcar opera publicistică. I-am citit frămîntarea, i-am citit zbuciumul, atît cît am prins. Din versuri, din felul de a fi, consemnat de un Călinescu, de un Maiorescu.Vreau să cred că încă mai pot intra peste cîțiva elitiști într-o zi și să spun că-mi place Eminescu și să nu rîdă nimeni. Riscăm să cădem în derizoriu tocmai pentru că fugim după nu știu ce fel de originalitate. 

Eminescu pentru mine
Eu mi-am găsit un Eminescu abia acum- unul plin de spirit frumos, radical de frumos. Jurnalistul Eminescu este mai mult decît necesarul nostru actual. Gazetăria practicată de acesta nu ne-a fost prezentată și nici măcar amintită la facultate, la Jurnalism. Mi-a fost de ajutor faptul că a venit Cristian Tudor Popescu și s-a mirat de asta, apoi l-a recomandat ca pe un model în sine al jurnalistului adevărat. Și nu spun vorbe mari. Ceea ce a realizat la TIMPUL din 1877 pînă în 1883 a fost văzută ca o operă, o luare-aminte a stării națiunii. L-a intersat sufletul națiunii, or, azi nu mai vedem astfel de zvîcniri.

Văd în publicistica eminesciană un fir roșu- e adevărul. Nu a renunțat nici măcar o clipă la verticalitatea personalității sale, avea principii morale și spera că România se va trezi într-o zi. Îi păsa de conștiința națională și se învolbura cînd i se împingeau haine nepotrivite țării.




Comentarii

  1. A fost un tînăr căruia îi păsa de ce se întîmplă în jur. Îmi închipui că era frustrat adesea din cauză că nu vedea schimbările pe care le visa. Perioada extraordinară din viața lui cred că este cea în care ținea aproape singur în picioare ziarul "Timpul". Poate ar fi fost un hipster sau un neînțeles cu care ar fi fost agreabil să stai de vorbă și să colaborezi. Este clar un model demn de urmat, ca tînăr, ca jurnalist, ca scriitor. Într-adevăr, opera lui e vastă și sunt o mulțime de fragmente pe care nu le-a dezvoltat. Cine le poate continua azi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu gîndul că nu prea primesc comentarii la postări, ajung mai tîrziu să citesc comentariile.

    Mi-aş dori un hipster ca Eminescu, mi-aş dori o redacţie aşa cum era pe vremea sa, mi-aş dori frustrarea lui în cît mai mulţi azi. Poate ne dăm seama de mai multe sau poate că schimbăm ceva.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu