Cum să iubim

Ne ascundem de noi. Căutăm ajutor în afara noastră. Uităm să mulţumim. Uităm să cerem cu zîmbet, uităm să uităm că banii nu sînt tot. Uităm să ne facem viaţa aşa cum ne apărea în copilărie: fluturi, pijamale colorate şi aiurite, lalele şi soare, mama care te cheamă la culcare, cărţi adormite pe nas, zile de fugit în pădure sau la iaz.

Adună-te, omule, adună tot ce găseşti bun, uită tot ce ai vrut să reproşezi. Construieşte lîngă tine o lume, va fi cea mai bună. Lumea pe care o vezi cu ochii minţii este cea care te va izbăvi. Nu uita să fluturi ceva alb pe deasupra ochilor atunci cînd te regăseşti. Nu uita să mai priveşti în zare fără să aştepţi nimic. Nu uita, omule, liniştea e în tine.

Iubirea ne face să fim ceea ce iubim, dar să fim noi, totuşi. E o enigmă? Nu, noi o facem să pară aşa. Iubirea e simplă: ori e, ori nu e. Celelalte sînt negaţii ale iubirii. Jocuri nu există, pentru că n-ar mai fi iubire. Există doar iubire în joacă, atunci cînd toţi fluturii complotează frumos şi îţi intră în stomac, te duc pe nori, te plimbă şi apoi te lasă să vadă cum te descurci cu noua ta faţă: dragostea.