Alunitele. La fete par dragute daca nu sunt prea multe, iar la baieti trebuie sa fie foarte putine si in zone destul de "masculine" ca sa fie admirate.
Cind eram mici si foarte intuitivi, ne numaram alunitele pentru a ne da seama de cite kilograme de noroc dispunem in viata asta. Apoi ne numaram papusile, notele de zece din "zilnice" ori hainele dragute primite de pe la verisorii de departe sau surorile mai mari. Ajungeam in fiecare zi la concluzii diferite, uneori de plins, alteori de ris. Tin minte ca ma mindream mereu cu alunitele mele din zone perfecte si ma vedeam mireasa, cu umerii acoperiti atit cit sa se vada alunitele si sa se mire mirele de "cum de nu a observat-o pina atunci pe cea mai frumoasa dintre alunitele corpului meu".
Au trecut vreo douazeci de ani de atunci, nu mai numar haine si note, dar numar alunitele preferate din jurul tatuajului cu dor si poveste pentru o viata. Acum stau si ma gindesc ca alunitele or fi semnele sarutarilor parintilor nostri din momentul in care deveneam materie dintr-o idee. Mai au ceva, cred: cearta dintre idee si materie; inseamna ca cele doua din fiinta noastra s-au certat si alunitele sunt dovada ca ne-am intimplat sa devenim.
Si... de ce li se spune alunite?
Comentarii
Trimiteți un comentariu