Fotografia aceasta avea un motiv destul de întemeiat. Îmi amintesc, nimic nu se făcea fără motiv în copilărie cînd venea vorba de "pătrețît".
Erau alese hainele cele mai frumoase, se căutau fundele cele mai albe, iar emoția depășea lungimea zilei. Mereu aveam în față părinții care ne atenționau dacă nu stăteam drept sau cum le părea lor că e mai frumos. Eu am dat-o în bară cu rochița, care stătea cam "cîș". Mereu îmi reproșa maică-mea și eu regretam că pozele nu se pot face cu duiumul pînă îți place cum arăți. Dar nu, nu se putea. Nu-mi imaginam că se va putea, dar că o să-mi fie dor să nu se mai poată. Azi, cînd mai văd fotografi care folosesc film, îmi amintesc de acel moment.
Cel mai important: fotografia marca un fel de maturitate a copilăriei; jumătate de copilărie. Mai avema foarte puțin și mergeam la școală. Nu știam eu atunci că 1 septembrie avea să-mi devină cea mai mare sărbătoare. Acasă e prima zi de școală astăzi. Sunt sigură că mai există "corine" care au așteptat-o cu drag, haine noi, cărți noi și emoții pînă la cer.
Drum bun în lumea cunoștințelor, ne spunea prima învățătoare. Nu aveam să știu că peste fix nouă ani aveau să ne ureze mai mulți profesori "Drum bun în viață". Și nu știam că se poate plînge din atîta lucru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu