M-am îndrăgostit

Iremediabil și repede. După doar 24 de pagini, am realizat că voi continua să-l caut. După fraze care mă făceau mă reîntorc în urmă cu cinci pagini, mi-am dat seama că-l voi mai căuta. Acum, îmi dau seama că e un dintre iubirile mele actuale, iar seara-l țin sub lampa de citit. E Garcia Marquez. Am înțeles că pot să-i spun Gabo și că i-ar fi plăcut să mă cunoască. Păcat c-a murit. Gabo, ești demențialul pe care l-am cunoscut prea târziu. Nimeni nu ți-a adus cărțile prin bibliotecile prin care-am crescut. Au fost pe-acolo, cel mult, Hugo sau Moliere, dar tu nu erai. Era Lenin și toate erau în chirilică. Ce să-i faci. Eu am avut timpul meu pentru tine, îl am, de fapt, acum. 

Ce dragoste mare-ai împărțit!

Îți mulțumesc pentru Dragostea în vremea holerei.
Cu riscul de-a fi prea-prea, las aici ceva din carte:

Problema căsătoriei este că se termină în fiecare seară după ce faci dragoste, și trebuie să o reconstruiești în fiecare dimineață, înainte de micul dejun.



Comentarii